Nascuta in vremuri grele, mama a unsprezece copii, toti la casele lor, Zamfira, bunica mea dinspre mama, tinea pe o polita langa cartile sale de rugaciuni, o carte de bucate. Auzise ea de pe la cucoanele din sat de o moldoveanca ce a scris o carte de bucate si nu s-a lasat pana nu a avut si ea una. Ea iubea sa gateasca, dragoste ce cred ca i-a lasat-o genetic mamei mele, iar ea, la randul ei mie.

Statea intr-o casuta atat de simpla formata din doua camere si o tinda, cu podele din lut si lumina de la lampa. Asa a si murit de fapt, la lumina unei lampi. A fost o femeie pe cinste, ce si-a indrumat copiii spre carte. Dintr-un satuc din inima Moldovei i-a trimis la scoli inalte sa-i faca oameni. Si a reusit Zamfira!

Tin in mana acum aceasta carte de la ea, tremur si mi-as dori sa ma vada cum incerc sa dau si celorlalti din dragostea ei.

Iubea sa gateasca, lucru pe care il simt si eu, si iubea sa ne vada fericiti, iar fericirea asta din noi era adusa de lucruri marunte: o cana de apa rece dintr-o fantana, o bucata de paine calda abia scoasa din cuptor, un zambet ... Ne-a invatat sa ne bucuram cu adevarat!

In anii '50, cand ea a cumparat cartea, zece din cei unsprezece copii erau deja veniti pe lume. Mama a fost cea din urma nascuta, asa a si ramas cartea la ea, a ramas mezinului familiei. Bunica stia bine sa gateasca, dar vroia sa slefuiasca Harul pe care i l-a lasat Dumenezeu.

Magiun ca la ea chiar ca nu am mai mancat la nimeni ... Culegea perjele aproape stafidite, le fierbea pe o plita, intr-o bucatarioara de vara, si cand era bine scurs punea miejii de nuca prajiti, si punea povirla in cani de lut acoperite cu hartie si le lasa intr-o camera la rece. Asa era tinut magiunul de pe un an pe altul ...

Webdesign, Magazin online la cheie